Sunday, May 27, 2007

A doua aventura a lui Nias

Vântul şuieră moale pe străduţa pe care am creat-o pentru tine. E, bineînţeles, noapte aşa că te las pe tine să agăţi din loc în loc felinare cu pântecele grele de gaz. Tocmai a plouat iar apa se scurge în firişoare subţiri printre pietrele din caldarâm. Respiraţia ta caldă împinge aburi de ceaţă de-a lungul pereţilor reci. E ceva senzual în imaginea asta. Ceva care ne face să respirăm mai greu şi să ne furăm unul altuia privirile.
O umbră misterioasa se strecoara in decor si ne atrage atentia. „Este un bărbat”, exclami tu surprinsă. „E un bărbat care se ascunde! Dar de cine? Şi de ce aici?” „Bărbatul ăsta nu se ascunde!”, iti soptesc eu la ureche. „Bărbatul ăsta aşteaptă pe cineva... E un criminal care îşi aşteaptă victima!”.
"E un criminal", repeti tu mecanic. Cuvântul ăsta îţi şuieră pe la urechi ca o ameninţare. Te apropii mai mult de mine în timp ce încerci să îl studiezi în detaliu. Silueta lui întunecată pare ca pluteste undeva deasupra pamantului. Iar lama cutitului, asta e prea mult... lama cuţitului luceşte de fiecare dată când o rafală de vânt mişcă felinarele. Scena te înfioară. Ai vrea să faci ceva să îl opreşti, să îl faci dracului să dispară! „Aşteaptă degeaba de data asta”, hotărăşti tu furioasă! „Pe străduţa noastră nu o să vină nimeni! ”
Un pas timid şi apoi al doilea, o mână străvezie care ţine tremurând o umbrelă veche, din mătase. Aşa începe sfârşitul acestei poveşti. Are 17 ani şi e prea mândră să fie condusă acasă de un ţărănoi care crede că lumea se învârte în jurul averii familiei sale. „Ei bine nu se învârte domnule”, ar fi zis ea dacă lacrimile nu i-ar fi împăienjenit ochii obligând-o să fugă departe, la adăpost de o scenă ridicolă. „Şi de ce a trebuit să o ia pe strada asta unde e el?!” mă întrebi aproape strigând. „Asta e numai invenţia ta! Tu ai obligat-o să o ia pe aici!”
Cei doi se privesc în tăcere. El nu are ce să îi zică, iar ea, alba ca varul, nu e in stare nici sa clipeasca.
Sangele loveste cu zgomot peretii venelor. Pumnalul tresare, ca trezit din somn. Lama tremură de patimă în timp ce biată fată e sedusă de vigoarea dansului ei de fiară. Fără regrete, fără ezitări. Doar setea fierbinte, graba de a sfârşi pentru a o lua apoi de la capăt, plăcerea de a desena flori întunecate pe rochia ei albă, murmurul moale al ultimelor gemete...
Criminalul îngenunchează epuizat. De fiecare dată stă puţin mai mult lângă trupurile pe care le acopera cu liniste. In curand, nu va mai avea puterea să se ridice şi să fugă. Dimineaţa, poliţia îl va găsi lângă cadavru şi îl va aresta, spre liniştea unui întreg oraş. Toate astea nu vor avea însă nici o importanţă. Pentru el va fi ca şi cum a rămas pentru totdeauna acolo, în genunchi, lângă o adolescentă încremenită, la al cărui chip mirat, nu îndrăzneşte să se uite.
Te ridici de lângă mine furioasă. Deznodământul ăsta te-a infuriat atât de tare încât vrei să fugi departe. Te privesc visător în timp ce silueta ta se pierde în întunericul de pe plajă. În câteva secunde o să fiu lângă tine şi o să te ţin de mână. O să te fac să uiţi de povestea asta şi o să râdem. Nu o să rămână in urma decât numele lui pe care nu am avut curajul să ţi-l mai spun şi pe care l-am scris pe ascuns în nisip. Numele lui, care acum este şi al meu, scris cu litere ezitante: Nias.

1 comment:

blue_in_the_sink said...

te vad
te vad
oriunde te.ai ascunde
te vad
caci am un ochi albastru gigant lichid in loc de inima ....
cele 3 sau 7 ursitoare mi.au ursit
sa te vad
sa te vad
sa te tac
sa te tac....
hai sa dansam durerea lumii intr.o dimineata sparta si laptoasa