Friday, December 12, 2008

A unsprezecea aventura a lui Nias

Povestea tabloului lui Grigorescu, care a ajuns sa fie vandut in targ la Criscior pentru 50 de lei, langa un goblen cu o caprioara si o balerina-bibelou, am aflat-o chiar de la proprietarul panzei, cel care a iubit lucrarea atat de mult incat a sfarsit prin a incerca sa o distruga. Inca de la inceput m-a mirat sa aud ca vorbeste despre tablou ca despre o persoana, dar cred ca e mult mai interesant daca il auziti pe el povestind mai departe... „Stii, eu inainte de revolutie eram sus, in guvern....dar eram economist, nu aveam treaba cu magariile lor... Hai ia si bea, ca e tuica buna, de tara...” Il intrerup putin, ca sa iau o gura de tuica buna pe dracu ca era prea tare si sa va zic ca eram la el acasa, la Snagov, asezati frumos la masuta din gradina... „Asa, si am nimerit la licitatia asta privata printr-un prieten si acolo am vazut-o ...Cum sa-ti explic...E interesant sa afli ce se intampla in organismul unui om intr-un asemenea moment. Probabil ca ti se dau de-a berbeleacul dendritele, ti se coclesc mitocondriile, sangele navaleste cu un muget dureros, zic si eu, nu stiu...stiu doar ca, in afara, pentru cateva secunde, totul s-a decolorat si a devenit bidimensional in afara de ea care a devenit vie..ma intelegi? Am strigaat stooop!!! ca nu se face nicio licitatie, ca o sa reclam la Partid, ca nu stiu ce...io care in viata mea nu am amenintat pe nimeni cu Partidu’ ca nu mi-a placut...am lasat purcoiu de bani pe masa si am fugit cu ea in brate.... Am eliberat o camera si am pus-o acolo....ma holbam la ea pana imi dadeau lacrimile, nu puteam sa ma mai desprind, intelegi? Avea ceva care ma hipnotizase....privirea aia a ei, salbatica si mandra de contesa, de-de...hoata!” Vocea calma si invaluitoare i s-a ascutit inveninata cand a zis „hoata”...asta ca sa stiti si voi de ce m-am pomenit ca mai iau, intimidat, o sorbitura din tuica aia imposibila. „Iti dai seama ca am incercat sa aflu tot ce e omeste posibil despre ea...mi-am pus si eu in functiune relatiile...stii si tu cum e...” Nu stiam concret-concret, dar imi imaginam: pe deoparte partidul, de cealalta parte pictura... „Domne’ tot ce am putut sa aflu e ca dupa port trebuia sa fie de prin Banat. Vad ca esti tanar si poate intelegi si tu cum e sa faci o obsesie din asta...ma rog eu nu mai eram asa tanar ca tine, dar parca mai conteaza varsta cand te loveste...eram indragostit domnule asta e adevaru’, o adoram, pricepi? O A-DO-RAM! Scheunam ca un catelus langa ea, zi si noapte, nu-mi mai trebuia mancare, nu-mi mai trebuia nimic! Asa ca....mi-am luat concediu nelimitat pe caz de boala nelimitata de asemenea si ne-am mutat la ea, in Banat...Am cumparat o casa batraneasca in Criscior, pe langa Deva si am inceput sa traiesc acolo, cu ea...” Asteptam sa imi mai zica o data ca stiu si eu cum e, ca sa il contrazic energic...Eram curios cum dracu traiesti cu un tablou, fie el de Grigorescu......Din pacate nu mi-a dat ocazia...Interlocutorul meu a sarit pudibond spre finalul povestirii. „Aveam o fata care imi aducea lapte proaspat si mai avea grija de gradina...ca na, io nu ma pricepeam, ca la vila in Floreasca nu plantam morcovi...Asa, si era sfarsit de luna si trebuia sa ii dau banii pe lapte...Tocmai ce curatam niste cartofi si eram murdar pe maini...i-am zis ei sa se duca inauntru sa ia banii de pe masa. Bondoaca se intoarce cu banii stransi in pumn si cu o expresie de concentrare pe fata ...Nu va suparati domu, dar de ce aveti in camera un tablou cu bunica de cand era tanara?" Pauza dramatica. Eu casc ochii cat pot ca sa vada ca sunt socat, iar el se plezneste multumit cu mainile pe genunchi. "Am crezut ca lesin acolo, ca mi se face rau, ca ma tai cu cutitul de curatat cartofi, ca urlu, ca ...m-am uitat asa la fata si i-am zis...du-ma la ea, du-ma la bunica-ta..." rima era involuntara, pentru ca ma indoiesc ca socul l-a facut pe amorez sa vorbeasca in versuri... "Ea statea pe banca in fata portii...Ma apropii si ma prezint...O chema Maria...De emotie abia puteam sa mai stau in picioare...Ea era, iubita mea de acasa, iubita mea din tablou....Evident mult mai batrana, cred ca avea peste 80, dar ea era!!! I-am recunoscut trufia din ochi, stralucirea aceea salbatica, imposibil de stapanit. Am cazut la genunchii ei si am inceput sa-i vorbesc...Despre destin, despre iubirile mai puternice decat bombele atomice, i-am jurat dragoste eterna, m-am blestemat ca nu m-am nascut mai devreme ca sa putem fi impreuna, i-am jurat ca in urmatoarea viata o sa ne nastem aproximativ la fel ca sa putem fi soti, cate si cate nu i-am mai zis...ea m-a ascultat in liniste, tremurand usor, de batranete, si dupa ce am tacut s-a uitat la nepoata, pe urma la mine si a inceput sa rada...Nu avea ea dinti dar stiu ca a muscat groaznic din inima mea atunci...si acum mai am urmele...Cand in sfarsit s-a oprit din rasul ala nenorocit mi-a zis doar atat: Flacaule da’ mie niciodata nu mi-a placut blonzii...Apoi a inceput din nou sa rada...Mi-am trecut inebunit mana prin par si am fugit acasa....am spart tot in jur de furie...numai tabloul a ramas intreg. M-am uitat la el de aproape. Ce piele, ce linie superba a fetei, ah ce ochi!!! Am luat pictura si am iesit cu ea afara...vroiam sa o ard, sa o sfasii in bucati...vad ca trece pe strada un tigan...i-o arunc la picioare si ii zic sa isi ia ceva de baut pe ea...asta e tot ce stiu...pe urma la Bucuresti am aflat ca a fost cumparata din targ pentru 50 de lei si confiscata apoi de stat...mai multe nici nu vreau sa aflu, nu ma intereseaza...”