Sunday, February 21, 2010

A treisprezecea aventura a lui Nias

"Daca deschid ochii o sa ma vars toata in afara ca o sticluta de ulei rasturnata pe masa. Daca mai stau mult cu ei inchisi o sa innebunesc de atata culoare. Nu am de ales, o sa ma scurg doar putin, printre gene." Sevolla miji putin ochii. Barbatul alb era in continuare aplecat deasupra pubisului ei, cu privirea incruntata. De cand il lasase sa o picteze pe piele, acum o saptamana, viata ei se schimbase complet. Abia mai manca iar de impreunat nici ca putea fi vorba, spre disperarea fiilor vraciului care scanceau seara pe lângă coliba ei, rugandu-se sa ii lase macar sa ii linga soldurile sarate. Refuzul ei era categoric. Nu, pana cand barbatul alb nu va sfârsi sa o deseneze. Aseara, il plesnise ingrozitor cu nuiaua peste fata, pe fiul cel mic, care se aruncase ca un pui de hiena catre sexul ei, schelalaind de pofta si, imediat apoi, de durere.
Pensula, racoroasa ca o limba de sarpe, aluneca neasteptat dinspre pubis catre abdomen. In acelasi timp un suvoi de culoare albastra i se varsa in stomac. Sevollei ii dadura lacrimile de placere, dar nu scoase un sunet. Oare cum ar fi reactionat barbatul alb daca ar fi stiut ca o picteaza cu adevarat pe dinauntru, nu pe dinafara? Si de ce o alesese tocmai pe ea. Sigur, in sat nu prea se gasea hartie, dar erau atatea fete tinere care i s-au oferit de cum l-au vazut, pe cand de ea a trebuit sa se roage saptamani intregi si de abia l-a lasat sa-i picteze o feriga pe glezna. Pamatuful subtire al pensulei se ridica catre sani. Inima ii plonja intr-o mare de galben. Picurii fierbinti o stropira pana in adancul sufletului. Barbatul alb era cu mult mai batran decat ea si zile la rand se intreba daca avea de gand sa ii ceara sa se impreuneze. Niciodata nu aduse vorba despre asta. De fiecare data, dupa ce termina isi punea in liniste vopselele la loc in cutie si o trimitea la rau sa se spele. Nu ii mai vorbea apoi tot restul zilei cu toate ca se intampla sa se intalneasca de mai multe ori prin sat. Astazi insa era altceva. In lumea ei de culoare, Sevolla era fericita. Pictorul isi iubea lucrarea si dovada statea erecta, foarte aproape de mana ei.
Mai devreme refuzase categoric sa se dezbrace pana cand nu se dezbraca si el. Barbatul nu intelegea. O certa ca ii facea probleme, ca batranii din sat ar putea interpreta altfel orele lor de pictura, dar cand o vazu indaratnica ca un catar, ofta invins si isi scoase hainele de pe el. Sevolla batu din palme razand multumita si se culca apoi ascultatoare pe rogojina. Pensula ii umezi tamplele si fata fu din nou nevoita sa deschida ochii pentru a nu lesina de atata culoare.Gandurile ei se topira intr-o furtuna de rosu care ii incordara ceafa si spatele. Isi opri privirea asupra penisului erect al barbatului alb care era preocupat sa combine verdele cu putin albastru si parea ca nici nu o observa. Sevolla se gandi ca dupa ce va termina se va ridica si isi va lipi gura de barbatia lui pana cand o va inunda cu samanta pe care si-o imagina incredibil de amara. Se temea insa ca Nias sa nu o respinga si sa rada de ea. Asa cum rasese cand ii spusese ca ea nu se uita niciodata la desenele de pe piele, ca sare in rau aproape cu ochii inchisi. Nici macar nu o intrebase de ce, ar fi avut ocazia sa ii spuna de culorile din interior, ci rase zgomotos si ii trase pe pantece o linie neagra. Sevolla se simti taiata in doua si inchise orgolioasa ochii...